Ma asez pe fotoliu, cu o doza de suc in mana, avand in fata ferestrele ce imi aduc un aer boem in noua locuinta.
“Cu toamna care vine, ridicam si zidul.
Ne-am pierdut, vorba lui Carrie din Sex and the City: suntem atat de sfarsiti, incat ar trebui sa inventam un nou cuvant pentru sfarsitul nostru.

Ne-am pierdut pentru ca te regasesti mai usor in alte priviri.

Pentru ca e mai simplu sa stai decat sa dai din coate. Pentru ca e mai usor sa zic: “m-am saturat” si sa inchid usa. Pentru ca e mai firesc sa nu mai stiu ce faci si sa dau cu presupusul, decat sa vin sa te intreb.
Ne-am pierdut speranta. Ca oameni, ca tara, ca viitor.
Poate iarna, prin farmecul sau, va aduce fulgi de nea si peste sentimente. Le va ingheta pe cele rele si le va muta pe cele bune de partea cealalta a geamului, de partea din casa, unde-i cald si bine.
Nu imi vine sa cred ca va mai trece un an…un an in care nicidecum nu am mai fost noi, cei de altadata. In care suntem atat de tristi, incat nici lacrimile nu ne mai cunosc obrajii. In care inchegam atata durere, incat simtim cum curge ea prin vene, in loc de sange.
Nicicand nu a durut asa mult toamna. Nicicand nu am simtit ca aduce sfarsitul mai repede o alta adiere de vant.
Nicicand nu m-am simtit atat de departe de orizont.”

Asta ii era scrisoarea. Dar nu a mai trimis-o nicicand. Apare pe plic la expeditor un “eu” si nu exista niciun timbru, nicio stampila.

Ma intreb ce s-a aflat intre acesti patru pereti inainte sa ajung aici, in care vreau sa imi mut acum toate sperantele.

Casa in care imi iau de mana iubitul sa ne asezam pe canapeaua cea noua.
O citesc intr-o seara de vara, in care gandul la temperaturi sub 20 grade ma bucura. O citesc si stii cum e, vreau sa cred ca e o poveste in care nu as vrea sa ma regasesc nicicand.
Nici nu stiu cui ii apartine exact scrisoarea. Am gasit-o dupa dulapul cel vechi, pe care ne-am hotarat sa il pastram, caci are asa, un aer vintage. Si acum, dupa ce am citit aceste randuri, si un aer trist.
Printr-un exercitiu de imaginatie, ma trimit anevoios peste ani si ani. Si ma imaginez scriind si eu la randu-mi o scrisoare, in care as vrea ca noii proprietari sa gaseasca urmatoarele randuri: “in casa asta mi s-au infaptuit minunile, si visele mi-au devenit, frumos, realitate. In casa asta mi-am adus cutii umplute de fericire si tablouri pline de emotie. In casa asta m-am regasit. ”

 

Foto:pinterest.com