Si am pornit dupa miros, dupa mirosul lui, ideea lui.

Ma tot framant…incat cu mainile astea doua, o sa iasa tot “cascavalul” din mine, vorba aia. O sa fiu tot o sare si-un piper. Pardon, doar sare. Ca piperul toti il lasa pe mai tarziu, o fi vreun secret la mijloc. Dar habar nu am daca o fi culinar sau ba.

Din cand in cand, ma mai intorc de pe o parte pe alta si e perfect asa, mai ia lumea din jurul meu o pauza. Asta pana sa ne intindem si sa intindem coarda, de iti vine sa folosesti apoi facaletul.
O, Doamne, ce povesti, or zice astia ca is pro violenta. Dar nu-s , desi ma mai scutur din cand in cand, inainte sa ma tai in bucati dupa atata framantat.

 Gandurile astea…daca am mai putea avea niste faina extra peste ele, zau ca ar fi perfect. Dar ne tot incapatanam sa credem ca tot ceea ce avem e de ajuns.

Avem nevoie de putina gheata pentru urme vechi, o vreme la congelator ar fi perfect , dupa o zi torida de vara ce m-a uscat.

Si apoi, sa fierb toata de nervi, ba asa, draga, ca la sauna, sa lasi si hota aia stinsa, sa ma pierd in aburi.
Vai, vai…cine-o mai fi inventat si avocado si usturoiul asta, de toti le pun aproape deodata cu piperul in viata mea? Ceva verde, ceva alb, vai, ma simt ca o zi de primavara.
Sper ca nu crezi asta, nu?

Ma tot gandesc, ca de framantat m-am framantat destul, ce-or mai pune in sosul ala pe langa gorgonzola si parmezan, de parca nu ma puteau lasa in tihna sa raman praf si pulbere (a se citi – faina) si m-au facut prietena cu oul si apa…de am devenit…tagliatelli.
Deci sa ma mai framant?
Da’ nu imi mai pasa, ca ce cald si bine e aici! Imi place sosul asta, noroc ca au pus si un pic de smantana, parca acum sunt mai usor de inteles oamenii…

Da, da, asta asteptam, frunza ornamentala de patrunjel.

 

Foto:pinterest.com