<a href=”http://www.bloglovin.com/blog/13408975/?claim=hskjmd5adkc”>Follow my blog with Bloglovin</a>
Dupa mult timp, azi a iesit din casa aranjata. Si-a pus rujul rosu pe buze, si-a rimelat genele si si-a ondulat parul blond.
Se uita in oglinda zambind, dar nu inainte sa puna pe repeat “Nu plange, Ana”.
E pregatita sa iasa din casa, asa ca isi ia castile si lasa aceasta piesa sa ii impresoare fiinta si simtamintele. Inchide doar de 2 ori usa, face asta de 3 ori doar cand el pleaca de acasa…
Pe strada, se zaresc primii fulgi de nea. Isi trage fularul mai aproape de obraz, dar doar putin, caci o prietena i-a spus sa nu se inabuse cu totul in fular, ca nu e bine pentru sanatatea sa. A crezut-o pe cuvant, fara alte cercetari, asa ca acum cauta un cos de gunoi sa isi arunce guma, ca e prea mentolat si rece totul.
De par i se prinde putina zapada. “Ca-n copilarie”, se gandeste ea.
Isi continua drumul.Se uita in jos. Ea mereu se uita in jos pe strada. Si in fiecare dimineata pierde din vedere lucruri sau oameni ce i-ar putea schimba viata. O singura data se hotarase sa priveasca lumea cu care va avea prilejul sa se intalneasca. Atunci a fost si clipa in care l-a intalnit pe el. A considerat ca a fost suficient acel moment si de atunci, isi regaseste privirea in anotimpurile ce se formeaza pe sosea.
Nu, nu e urata. Deloc chiar. Doar ca in ultima perioada a stat mult in fata laptopului si e usor incercanata. A baut multa cafea si e activa, dar obosita sufleteste. A avut multe deadline-uri si a devenit usor o femeie de succes, dar doar in afaceri. Femeie a cam uitat sa fie in ultima vreme…
Asculta acum “Ana, zorile se varsa.” Si e multumita ca nu se regaseste in versuri. Dar le asculta cu atata patos, incat isi spala toate pacatele de pana acum…e parca intocmai ca o spovedanie, fara sa ii inteleaga sensul.
Mai are un pic de mers pana ajunge unde are treaba. E lung drumul Clujului atunci cand te-ai trezit prea tarziu sa iti bei cafeaua acasa si e parca prea devreme sa o bei cu prietena buna in oras.
Ii suna telefonul. E el. Ii spune: “Buna dimineata, iubito! Sper ca ai savurat astazi cafeaua”. Intre timp, are un apel in asteptare de la faculta. Ii taie romantismul scurt, cu 10 minute inainte de inceperea treburilor. “Vorbim acasa, iubire. Ma suna de la universitate!” Inchide primul apel. La al doilea se aud doar cateva solicitari si apoi ea isi continua drumul. Buclele i s-au mai lasat, caci a nins-o destul de mult. Rujul rosu a ramas pe cana de cafea luata la drum. Muzica nu ii mai suna in casti. Si ea priveste in zare. S-ar aseza, dar nu mai are timp. Ii trimite un mesaj si ii spune: “Blondutule, planurile pentru anul viitor se schimba.” In urmatoarea luni dimineata, ea e in aeroport. Ii promite, soptind, ca se intoarce curand. Ii lasa urme de ruj pe buze si pe obrazul lui fin. O luna pleaca in deplasare, pentru o cercetare importanta si are doar 1 weekend timp sa zboare pana acasa. Si poate intr-un weekend va veni si el s-o revada.
In weekend-ul mai putin aglomerat, cand vine spre casa, asculta Ana, de la Vama Veche. Cand ajunge din nou in apartamentul sau, il strange pe el in brate si ochii ii lacrimeaza. Usor. Nevinovat. Merge in bucatarie si pregateste o cafea. Ii sare in ochi o urma de ruj de pe cana in care bea ea cafeaua inainte sa plece in deplasare. I-a stat inima…i-au venit in minte amintiri, ganduri unde a gresit, reprosuri ca a uitat sa fie femeie si apoi a inceput sa rada prosteste…sora lui a iesit din cealalta camera si a regasit pe buzele ei acelasi ruj rosu, de indata ce viitoarea ei cumnata a luat inca o gura de cafea din acea cana.
Timpul…aduce dor si indoieli. Nu mai bine ar fi ascultat in ultima luna, inainte de Craciun, colinde? Se intreba si ea…
Foto: www.pinterest.com