Un orasel cu nume de pom de craciun si iz de portocale, vazut pe timp de prietenie si curcubeu, cu sotii nostri ce imortalizeaza momente cu copil, ba fara copil, cu mojito, ba fara mojito, cu ei , ba fara ei.
Un orasel care te transpune intr-o vreme londoneza, datorita ceasului de pe Independentei ce la ore fixe intoneaza ragusit Oda bucuriei.
Un orasel care iti spune sa descoperi adevarata stralucire a aurului.

– Ce faci?
– Ma minunez. Nici nu stiam ca este asemenea loc aici. Muzeului Aurului.
– Mergem acum?
– Dar oare e deschis duminica?
– Stai sa caut pe net.

In alte vremi, cei care au pus steagul dacilor cu un citat din Herodot s-ar fi uitat la noi ca la felul 7 la asemenea conversatie.
– Un’ sa caute, ma?
– Ce harta o fi si aia? Dupa ce s-or ghida?

Poate asta ar fi conversatia lor in daca.
Daca ar exista o astfel de conversatie.

Afara – in stanga motto, in dreapta citat.
“Descopera stralucirea aurului”

si

“Este mult aur in Muntii Apuseni, dar mai mult in inima oamenilor, in inima celor ce sunt urmasii neinfricatului Horia. Am trecut pe aici intr-o dimineata de vara si m-am bucurat de marea bogatie a tarii noastre – in aur si in oameni de aur.”

Si intri. De-a dreapta, aurul si alte lucruri…sfinte din toata lumea, in stanga din Romania.
Bine, eu o iau in stanga, el o ia in dreapta. Farmecul relatiei, ce sa faci?

– Hai pe aici. Lasam Romania la final, sa plecam cu imaginea tarii noastre din muzeu.

Imi tot ramane in minte din citat “oameni de aur”. Si stiu ca am intalnit multi. Pe unii i-am abandonat pe arginti. Altii m-au dat ei pentru bronz.

Bogatie. Bogatie vizuala si inimaginabila de cat de frumoasa este tara noastra. Cate roci bogate in minunatii naturale nestiute si ne pasate de noi, muritorii de rand. Cate ganduri de bine primesti dintr-un asemenea loc.
– Uite, de zona asta am auzit la geogra.
– Doamne, hai sa vezi cat de tare e aici.
– Uite, turcoaz. Uite, calcar. Uite, aur.
– Uite frumusetea tarii noastre.

Iesim si ne oprim la povesti cu doamna de la casa de bilete.
Intrebam daca putem publica din poze in spatiul online. Confirma.
Intrebam de promovare. De cati oameni vin. Cand e sezonul.
Ne spune ca vara sunt cei mai multi.

Am plecat cu un sentiment de aur. Am simtit ca dau mai departe frumusetea Romaniei de ieri, frumusetea Romaniei de azi.
Ne-am propus  sa vedem frumosul din tara noastra si de peste hotare mai des. Cat putem.

Plusuri
– semnalizare muzeu de indata cum intri in oras, obiectiv de top
– plasare strategica
– domnul paznic ne-a rugat sa asteptam cateva minute, pentru ca era foarte plin
(iti creste inima sa auzi ca e plin in muzeu)
– ne-a facut semn dupa o vreme sa mergem, ca s-a mai golit – putea sa uite de noi
– intampinati cu zambet pe buze
– oameni deschisi la conversatie

Minusuri
– promovarea externa la mine nu a ajuns
– detalii despre roci si toate minunatiile de acolo doar in romaneste, strainii sa se chinuie, dom’le

Later edit 1: Si totusi, dupa o vacanta in strainatate unde nu se vorbea prea bine engleza si nu erau multe lucruri traduse, incep sa cred ca poate minunatia unui loc sta si in deslusirea limbii din tara in care te afli…face locul mai autentic.

Later edit 2: Dupa ce am vizitat muzeul, ne-am facut frumosi pentru o nunta a unor prieteni de aur. Nimic nu e intamplator…