Eram mica tare. Dar sprintena. Si pe vremea aia nu eram atat de friguroasa. Sau atat de inspaimantata de faptul ca picioarele imi inghetasera inca de la primii pasi facuti in acea iarna. Nu imi era frica de gripe, de lucruri necurate sau de oameni rai. Eram fericita, alaturi de gasca mica de atunci, incalzita si ghidata de mana surorii mele. Infofolita pana la refuz, cu turbanul la moda si cu geaca groasa, imi amintesc ce frumos era sa ma vad inconjurata de atat de mult alb!
Am avut norocul sa strabat cam tot Ardealul de-a lungul vietii de pana acum. Asa ca am prins traditii din mai multe regiuni si am amintiri ce-mi binecuvinteaza gandurile din prezent. Pe vremea aia insa eram obisnuita sa colind doar de Craciun, nu si tara-n lung si lat.
Mergeam din casa in casa sa vestim nasterea lui Iisus. Primeam maruntis, nuci, mere, toate impartite cat se poate de serios, iar la casele cu catei, tind sa cred ca eu eram prima care deschidea poarta, caci nu imi era frica pe vremea aceea nici de caini necredinciosi. Si oricum, nu erau la moda in copilaria mea maidanezii…
Astazi, copiii cunosc altfel de traditii. Impodobesc altfel brazii, indeosebi pe cei artificiali. Eu eram obisnuita sa ascult “Afara ninge linistit”, sa caut cele mai frumoase globuri tinute peste an in cutii alese si sa ma bucur de mirosul de brad.
Vai, dar cata treaba aveam inainte de Craciun! Bateam spuma la prajiturile mamei, ca multe tare mai facea! Pandeam sa vedem daca vine Mosu’ si cea mai fericita am fost cand am gasit urme prin zapada, dupa ce ne-au strigat parintii sa venim sa deschidem cadourile. Imi amintesc cum bateau clopotele si mergeam la rugaciune. Imi amintesc cum ma uitam la “Singur acasa” sau la “Uite cine vorbeste”.
Si imi placea sa merg la derdelus, sa ma avant cu saniuta mea sau sa ma dau cu patinele. Zapada se oglindea in lumina de la felinarele de afara si eu ma visam mare…
De atunci, am colindat si in alte anotimpuri. Si poate mai putin pe la casele oamenilor si poate mai mult orasele de pe harta. Dar mi-am promis ca atata vreme cat eu o sa pastrez traditia, aceasta nu va deveni neinsemnata. Eu, alaturi de cei dragi ai mei.
Sa vina zilele de sarbatoare!
Photo: www.pinterest.com
Photo credit featured image: www.dreamersfoto.com
Am citit si recitit cu multa placere ceea ce ai scris !
Chiar daca eu am adunat mai multe ierni in “bagajul” vietii (nu spun asta ca lauda sau ,neaparat, ca experiente in plus, spun doar ca sunt mai in varsta), m-am regasit, cu sincera emotie, in povestea ta despre iernile copilariei !
Mi-amintesc cu drag de poznele, faptele, traditiile copilariei ! Draga, scumpa, indepartata copilarie !
Zilele de sarbatoare, care se apropie cu pasi repezi, sa-ti fie minunate, alaturi de cei dragi !
E o perioada absolut superba, in care e atat de bine sa te recunosti in ceea ce erai candva…Gandurile bune sa se intoarca si spre tine si cei dragi! 🙂
Cu lacrimi in ochi am parcurs ultimele randuri. Amintirea copilariei imi umple inima de bucurie nostalgica.
Parca a fost un basm, o traire divina. Oare copiii de astazi o vor percepe la fel cand vor fi mari?
Ma emotionezi, ca de fiecare data…daca vor fi norocosi ca noi, cu parinti care iubesc sarbatorile, atunci da…:)
<3