Nu, nu am patit-o eu! Prietena mea…

Azi dimineata am citit un articol scris de Andreea Esca despre revelioanele pe care si le aminteste, asa, un-doi, cand este intrebata de amintirile de la cumpana dintre ani. M-am distrat copios de momentele pe care le-a povestit si a fost asa, un articol citit cu drag.

Ei, dar ca veni vorba de lucruri dragi, de ieri m-am facut gospodina. Si nu oricum, din aia de prajituri. Da’ ce, eu nu pot sa imi pun un sort si sa o imit pe mama cum batea albusul, punea zahar, facea crema?!

Am fost tot o zdroaba si vai, vai, cum m-am dus eu mandra la magazin cu lista facuta de acasa, neaparat sa am praf de copt, chiar si bicarbonat, lapte praf, zahar pudra si alte cele benefice unor prajituri gustoase.

Bineinteles, m-am intors acasa de la cumparaturi fara cacao si fara zahar normal. Asa mi-am inceput eu de facut cremele cu zahar brun (din experienta mea, don’t try it for your cookies. Don’t.)

Si daca nu mi-a prea iesit cu dulcele, asta e, sunt mai buna la mancat decat la facut, m-am pus pe scris. Si, si…descoperire! Acum  imi dau seama de unde vin numele prajiturilor…ba Lucretia, ba Savarina, ba Amandina, ba Petre Roman…am observat ca se poarta sa pui numele dupa persoana care ti-a dat reteta, mai ales daca nu e o reteta des intalnita. Dar de fapt, eu cred ca toate  sunt denumite dupa numele persoanelor carora nu le-a iesit prajitura…conform retetei, sa spunem asa.

De azi, bineinteles, am si eu o prajitura dupa numele meu. Am uitat s-o fierb la foc mic, (vorba aia, la marginea sobei) si aranjata pe platou, nu aduce nici la forma, nici la gust cu ce ar fi trebuit sa iasa.

In acest context, da, va astept la colindat, dar va rog, nici sa nu gustati prajitura, nici sa nu imi cereti reteta.

Dar nu se da batuta fata lu’mama, ma apuc de Raffaello homemade. Daca imi iese tot asa…gustoasa, acum mi-am luat marja de eroare si am o cutie intreaga, originala, din aia cumparata. Facuta de alte maini, mai rabdatoare si mai pricepute.

Photo credit featured image: www.haitonic.com