De-atatea ori l-am rugat sa imi repare ceasuri stricate. Isi pune lupa la ochi si, in atelierul lui, il auzind bolborosind cum lumea nu mai stie sa cumpere ceasuri adevarate, alea care trebuie trase.
Timpul zboara. Si ceasul ticaie. I-am admirat mereu pasiunea si m-am gandit mereu de ce a ales-o pe aceasta.
M-am gandit ca este un om rabdator si de asta vrea sa repare timpul. Poate, o data cu el, si greselile oamenilor.
Apoi, ca este un om meticulos si stie sa caute mecanismele, astfel incat sa iti treaca supararile. Si sa mearga iar secundarul.
Nu m-am indoit nici de faptul ca este un om indraznet si ca se joaca poate cu fuga de-a vremea, ca stie rostul minutelor din viata noastra.
Si cred ca si pentru ca este un om bun si stie sa fie acolo la momentul potrivit. Nu ar lasa sa treaca orele sa isi odihneasca fara motiv mainile-i muncite.
Oamenii au pasiuni care ii definesc. Sunt oameni care stiu sa repare timpul, sa caute mecanisme, sa se joace de-a fuga cu vremea, sa fie acolo…la momentul potrivit.
Mi-am promis adesea sa il rog sa ma invete toate secretele, sa imi dea iubirea pentru a repara lucruri, pentru a le duce la bun sfarsit. Pentru a invata sa le dau mai departe. Pentru a lucra pentru binele celuilalt.
Uit sa ma minunez de el pe cat merita.
Omul care stie sa repare timpul l-a intalnit pe cel care stie sa indrepte cusaturi gresite. Caci fara de cel care stie sa repare ce altii nu au stiut sa poarte de grija, la ce i-ar folosi sa aiba vreme?