Oamenii frumosi sunt cei care iti arata ca “se poate”. Ca drumul anevoios devine drumul corect, ca drumul ales devine cel bun atunci cand iti duci din bagajul cu vise cu tine ceea ce ai nevoie intr-o tara straina: iubirea, dorinta, cunoasterea, puterea exercitiului, provocarea si…oamenii dragi in suflet.

Despre toate astea si nu numai, imi raspunde, din Japonia, omul cu unul dintre cele mai frumoase zambete (c’mon, girl ✍). #GandlaGand: Paula Czerniavski. 

Dintre dorinta de independenta, varsta potrivita si dorinta de a vizita…lumea, care e ordinea in care le-ai asezat pe cele trei atunci cand ai plecat din tara?

Dorinta de independenta, dorinta de a vizita lumea, iar in ultimul rand varsta. Dar cea mai importanta a fost dorinta de independenta si autocunoastere. Eram foarte nesigura pe mine, mai ales in situatii in care trebuia sa cunosc oameni noi si in situatii necunoscute. Ma simteam rusinoasa si evitam astfel de situatii pentru ca trebuia sa imi ies din zona de confort. In momentul in care am plecat din Romania am fost pusa in “n” situatii de genul. M-am fortat singura sa imi depasesc temerile si nesiguranta, si nu regret deloc acel impuls care imi dicteaza viata de 8 ani incoace.

Si ce ai mai adauga la acestea?

Iubesc sa mananc si sa degust produse din toata lumea, iar orice gurmand stie ca trebuie sa fie in tara respectiva pentru a putea gusta autenticitatea culinara. Deci, cred ca as adauga pofta de mancare pe langa pofta de aventura si cunoastere de sine. 🙂

Ce sentimente te-au urmarit in tot timpul in care ai fost plecata in Londra?

Londra a fost locul in care am trait primele experiente specifice celor care parasesc confortul caminului de acasa. Am plecat chiar dupa ce absolvisem facultatea la Cluj, nu prea aveam experienta de viata si, mai ales, experienta de a trai intr-un mega city ca Londra. La inceput mi-a fost greu sa inteleg anumite conduite ale englezilor, imi doream sa fiu acceptata pentru cine sunt de ei, dar in timp mi-am dat seama ca eu sunt cea care va trebui sa “undergo the biggest change”, ca sa fiu acceptata si sa “feel at home”. Per total cred ca Londra m-a invatat sa accept multe, dar mai ales sa accept ca trebuie sa am rabdare cu mine si cu cei din jur, ca toti suntem niste varietati din aceeasi familie. Iar in ultimul rand, voi fi mereu recunoscatoare Londrei pentru multiplele lectii de viata si pentru ca m-a invatat sa fiu diplomata, un atu care ne lipseste noua romanilor ca si natie.🙂

Ti-ai dorit vreodata in acest timp sa te intorci acasa? Si atunci cand raspunsul era da, cum iti imaginai viata aici din nou?

Da, au fost foarte multe momente in care mi-am dorit sa ma intorc acasa. Prima oara chiar dupa ce am terminat cursul de arhitectura peisagera de la Greenwich University. Dar intrasem la master si dorinta de a continua studiile a fost destul de mare, incat m-am hotarat sa raman si sa lucrez pentru un an ca sa imi strang bani pentru masterat. Putine stiam eu la momentul respectiv, pentru ca dupa un an in care castigam si eram in sfarsit independenta financiar, cu posibilitatea de a ma bucura de tot ce are de oferit acest oras din punct de vedere al spectacolelor, cluburilor, evenimentelor sociale, festivalurilor, joburilor, nu imi mai doream sa imi continui studiile, in schimb, dorinta de a calatori, de a descoperi alte tari, culturi crestea pe zi ce trece. Si asa mi-am continuat urmatorii ani in perpetua dorinta de autocunoastere prin excursii, sport, iubiri desarte si nopti nedormite in marele oras cu autobuse rosii, iar dorinta de a ma intoarce acasa a fost pusa sus pe frigider…
Tentative de a ma intoarce acasa au continuat sa existe sporadic pe parcursul acestor 8 ani, iar din 2016 incoace incepusem sa imi planific intoarcerea.
Dar ce insemna “acasa” dupa atatia ani plecata in strainatate? 

Eram foarte nesigura daca ma voi putea readapta la mentalitatea propriilor mei semeni, daca voi fi acceptata asa schimbata cum eram, daca imi vor lipsi oportunitatile profesionale pe care le-as fi avut in viitorul apropriat in Londra… Dar cred ca cel mai teama mi-a fost de faptul ca aventura mea se va termina aici, ca va trebui sa ma asez la casa mea, ca nu voi mai cunoaste oameni de pe toate continentele, ca ma voi plafona, ca nu am incercat destul si ca nu am evoluat destul incat sa ma intorc acasa din aceasta minunata calatorie…Viata de acasa inseamna pentru mine familie si iubire, dar acea iubire pe care doar noi romanii suntem in stare sa o simtim si traim! Momentul ala cand iti vizitezi parintii si ei te primesc cu bratele deschise si te prind intr-o imbratisare din care nu iti mai dau drumul, alternat cu pupaturi zgomotoase si chiuituri in momentul in care te cearta ca nu mananci destul! Nu am vazut un astfel de comportamnet niciunde in lume si sunt foarte mandra ca fac parte dintr-o astfel de cultura, in care iubirea si sentimentele sunt pe fata. Noua romanilor nu ne e rusine sa spunem ce gandim si ce simtim. Iar venirea acasa insemna tocmai asta, sa fiu libera sa imi afisez sentimentele pe o farfurie pentru ca ma aflam la mine in familie, printre ai mei oameni dragi.

Japonia…de ce Japonia? Si pentru cat timp?

Japonia a fost o pura sansa, cautam un job in Romania, ideal un job online pentru o companie straina, iar dintr-una intr-alta am dat peste aceasta pozitie in Niseko, Hokkaido. Pana in acel moment nici nu stiam ca se schiaza in Japonia. 🙂

Cum simti trecerea in ceea ce priveste fusul orar, gastronomia si mai mult decat atat…stilul de viata al oamenilor?

Cel mai interesant mi se pare faptul ca eu ma trezesc sa imi pregatesc micul dejun, iar toti prietenii mei care se afla pe cealalta bucata de glob pamantesc se pregatesc de culcare.

Cumva simt sa traiesc in avans in Tara Soarelui Rasare

Din punct de vedere gastronomic sunt cea mai fericita, pentru ca am parte de localuri minunate in care se serveste mancare autentica, gustoasa si foarte proaspata. Aici un bucatar isi dedica o viata intreaga unui singur ( food dish ) curs si incearca sa ajunga la perfectiune. Cred ca asta poate fi si un exemplu care sa ne ofere un insight in stilul de viata japonez. Ei traiesc fiecare zi in cautarea perfectiunii… inca sunt fascinata de aceasta cultura si descopar pe zi ce trece tot felul de traditii si obiceiuri de care nu am mai auzit. Ma simt norocoasa ca am oportunitatea sa traiesc intr-un loc in care oamenii se respecta unii pe ceilalti, sunt sinceri si dornici sa te ajute cand ai nevoie, deschisi sa te cunoasca si sa te invete limba si obiceiurile lor. Asta imi lipsea cel mai mult in Londra. Contractul meu e pentru un an, dar nu pot sa zic daca voi sta mai mult…

Care sunt doua lucruri care iti plac cel mai mult din fiecare tara in care ai locuit?

In Londra cel mai mult mi-a placut independenta pe care mi-a oferit-o orasul din punctul de vedere al transportului. Faptul ca tot timpul aveam ceva de facut, nu ma puteam plictisi. In Japonia momentan imi place la nebunie faptul ca traiesc in sanul naturii si ca am vedere la Muntele Yotei de la mine din sufragerie.

Cum simti viata si stabilitatea ei in schimbarile…teritoriale pe care le alegi?

Tot ce pot sa spun e ca plecarea in Londra si adaptarea la acest oras a fost mult mai grea si cu mult mai multe obstacole decat venirea in Japonia. Dar in Londra am intrat ca si student, iar in Japonia cu un contract de munca unde persoana de la HR a cam facut all the hard work. Depinde de circumstante.

Unde te putem urmari si care sunt cele mai frumoase locuri pe care le-ai vizitat pana in prezent?

Cel mai probabil pe instagram si sper ca pe viitor pe blogul meu: www.akashiaroots.com, un nou proiect pe care vreau sa il imbunatatesc in acest an.

Cele mai frumoase locuri pe care am avut ocazia sa le vizitez au fost Cuba, Bali si Thailanda. Calatorii in destinatii exotice alaturi de prieteni dragi.