Lasa, ca nu-i momentul acum

Am trait cu totii fraza asta over and over again, nu-i asa? Partea buna e ca vine si momentul ala, chiar daca ai fire albe in par si te gandesti „de ce am asteptat atat?”.

Mai stim sa schimbam, fiecare dintre noi, lumea?

Avem impresia, la 20 de ani, ca putem face totul. Si voluntariat intr-o parte, in 2 parti, si facultate, si inceput o alta facultate.

Avem impresia, apoi, dupa un job stabil, ca putem mai mult, vrem mai mult, si, ce sa vezi, ne indreptam sa facem mai mult.

Lasam pasi in urma noastra. Lasam amintiri.

La 30 de ani, privind in urma, suma joburilor tale pot forma o buna amintire. O identitate a ceea ce ai reprezentat timp de 10 ani.

Dupa 30 ani, inspre 35, pare ca vrei sa creezi tu stabilul lumii tale. Nu stii poate ce vrei, dar stii exact ce nu vrei. Sau, destul de bine incat sa fii tu.

Take me home

Stiti momentul acela cand ati vrea ca lucrurile sa iasa perfect?

O intalnire, o vizita, o discutie cu o persoana importanta. Mama lor de 2 ore bune care nu se termina asa cum vrei. Si iti dai seama dand inapoi ca ramai cu gust amar. Si tu nu vrei gust amar. Tu nu vrei o viata plina de momente care sa lase gust amar.

Dar nu vrei nicio viata perfecta. Viata ta nu e perfecta si atunci, asa cum nu o alegi in altii, ai vrea sa nu existe si sa accepti ca nu exista nici la tine tot timpul.

Dupa furtuna apare soarele, e drept. Dar cine nu uita la fiecare furtuna DOAR sa te tina de mana?

 

Cine sunt eu sa dau sfaturi?

M-am oprit, pe alocuri, din scris despre copii pentru ca mi se pare foarte usor de cazut in capcana in care dam sfaturi care pe noi ne-au ajutat, si sunt percepute gresit.

Dar mai mult decat atat, ca nu sunt specialist. Am in jur, cu bucurie, oameni specialisti in diferite domenii si cred ca ei sunt mai în masura sa dea sfaturi despre sanatate, despre minte, despre suflet.

Numai ca…eu nu de asta scriu aici. Scriu din pasiune. Eu nu scriu aici din postura unui specialist, din postura unui fost jurnalist, din postura unui om de PR. Eu scriu pentru ca, indiferent pe unde m-a purtat viata, pe unde m-au purtat gândurile, scrisul a fost mereu pentru mine valoarea mea adăugată. Eu, omul, si pasiunea mea pentru literele astea faine ce se astern pe foi fizice sau pe foi digitale si ajung în sufletele altor oameni. Daca ajung.

Si nici macar nu scriu aici ca sa gasesc subiecte care să le placa altora. Ci scriu aici pentru ca e un loc in care vocea mea s-a facut auzita. De catre mine. A mia oara.

Si de fiecare data cand ma întorc la articolele vechi – imi place, sincer, ce citesc. Imi place de mine. Poate, uneori, mai mult decat azi. Dar asta poate fi, sigur, o alta poveste.

Ne mai putem numi buni unii cu altii?

A fi parinte este cea mai mare implinire a mea…mai putin cand gresesc fata de copilul meu. Cand nu sunt atenta la un simptom si pateste ceva din cauza asta, cand sunt prea obosita si imi aud vocea interioara (si mai putin vocea lui).

Inainte sa ascult toti oamenii pamantului cand nu ar fi trebuit, era totul mult mai simplu. Vad asta din pozele cu noi, din amintirile mele dragi. Lucrurile pe care as vrea sa nu le dau mai departe, desi poate le-am dat fara sa vreau sa pun o amprenta pe asta.

Dau doar un exemplu: Ai nevoie de timpul tau. Esti numai cu copilul. – spusa stiti voi pe ce ton, din ala  de faci ceva gresit, incat ajungi la un moment dat sa crezi ca da, ai nevoie, ai nevoie, ai nevoie.

Of, dar dintotdeauna ai nevoie de timp cu tine, nu-i asa? Si ti-l iei cand poti.

La cafele

Nu am mai scris de o vesnicie aici. Pentru ca mi se pare ca in viata asta toti ne-am luat un rol de specialist, pe langa specialitatile profesionale pe care le avem.
Ne place sa ne dam cu parerea. Si cred ca fiecare dintre noi si-a dat cel putin o dată cu parerea sau a judecat fara sa inteleaga.
Reguli, limite, reguli, limite, exceptii, exceptii incat parca viata este doar despre asta si nu despre a ne iubi si intelege.
Asa ca azi, las aici scris ca iubesc sa scriu. E modalitatea mea cea mai pura si mai inocenta, pasiunea mea nr. 1 – sa scriu.
Si ma bucur ca e modalitatea mea de a imi pune amprenta intai de toate, in viata mea.