Tie iti e teama de ploaie? Cand vezi cum cerul se innegreste, cum din lumina – intr-o fractiune de secunda se face semi-intuneric? Cand ridici privirea si cu tot optimismul ce te caracterizeaza, bineinteles, nu mai vezi decat nori?

Mie imi e. Imi e teama mai ales unde ma aflu atunci cand incepe ploaia.

Daca as fi in casa…as sta cu o ceasca de ceai in dreptul usii si as astepta sa vina cineva din familie sa ma duca la (mai mare) adapost, sa nu vad fulgerele de aproape.

Daca as fi pe strada…mi-as aminti de zilele in care eram in vacanta si nu ma speriau stropii de ploaie, ci ma bucuram de curcubeul de dupa, asteptandu-l cu copiii de pe strada.

Si acum…

Daca as fi trista, as sti ca doar asta merit – sa ma prinda ploaia, sa nu imi fi luat umbrela – caci nu ma mai prea uit eu la Meteo, sa ajung acasa uda de numa’ – numa’ si sa ma pasca apoi si o raceala zdravana.

Daca as fi vesela, as privi toti oamenii ca mine, cea amintita in randurile de mai sus, si m-as bucura ca inca mai ploua, ca inca vara e vara si ploaia isi face dreptate…as simti mirosul de dupa ploaie, as fi atenta la cum se ridica praful si la cum se innoieste tot.

Daca as fi indragostita, mi-ar parea rau ca nu am prins ploaia aceasta cu el de mana. Sunt sigura ca m-ar fi luat in brate, m-ar fi invartit si mi-ar fi sarutat ochii (sau nu ochii, ei ar fi probabil cu rimel (ne)waterproof)… mi-ar fi sarutat fruntea.

Daca as fi singura, as astepta sa ajung acasa, sa imi prind parul in prosop si sa imi iau repede sosetele si o carte in mana, savurand ziua ce tocmai trece.

Dar acum Ma opresc. Caci se aud tunete. Si se vad fulgere. Si nu e ca in filme. Fereastra trebuie inchisa si gura se pregateste sa sopteasca un “Doamne-ajuta”. Si poate daca mai ploua cat a mai ramas din vara asta, data viitoare nu voi mai avea cod galben de idei, ci poate zambete cu aroma de curcubeu.

Sursa foto: altphotos.com