Nu stiu voi cum sunteti, dar mie de muuuulte ori (ca nu numar tot timpul datile) imi vine inspiratia fix cand as putea dormi si eu ca un copil – de la ora potrivita pana la gata iesita de la dus si pregatita de vise dulci si bune.

Boom. Ma loveste inspiratia si uneori nu ma lasa constiinta sa las balta scrisul pentru somn. Cand ma lasa, ma lasa de tot si dimineata numa’ arat la 6:50 degetul catre copil si ii spun ranjit iubitului meu sot, cu rimelul inca nedemachiat complet “E si al tau, go” sau “Azi e randul tau. Pleaaaase” si ma intind in tot patul de 1.80ish si imi trag patura in cap.

Asa ca da…sa incep oare cu cele bune saaaau cu cele mai putin de basme?

Treaba e cam asa:
– cand eram doar eu in love si fara in love with the baby, too – mergeam in vizita la prietene cu copii si ma plangeam ca eu am de mers la job, si uite, ce bine le e lor, cafele peste cafele la ore cand altii is satui de munca. Imi cer iertare, public, din nou.
Si totusi…
Versiunea 1: sunt dimineti lungi, in care intr-adevar imi dau seama cat sunt de binecuvantata ca mi-a lasat Dumnezeu un sot care m-a invatat numa’ sa apas pe play la espressor si un copil care isi ia in mainile-i mici si frumoase o carte si o “arde” in bebeluseala.
Sunt diminetile alea in care soarele iti bate in geam si de-abia astepti sa mai treaca o secunda, sa ii mai pupi pe rand pe amandoi si sa le multumesti pentru tot ce sunt si ce nu sunt.
Sunt diminetile alea in care chiar se imbina perfect astrele incat sa aveti quality time togheter cu prietena draga si cu iubitul tau copil, fara sa te panichezi ca daca stai la cafea ii distrugi educatia timpurie.
Versiunea 2: va treziti si al tau spune non-stop: “trebuie sa plec”, desi tu esti inca nauca de somn, bebe arunca deja tot din stanga-dreapta, de regreti ca nu ai lasat doaaar cele 5 sfinte jucarii recomandate de n si n bloggeri de pe x site-uri, ai o gramada de chestii de bagat la spalat, bebe tre’ schimbat, nu i-ai calcat nicio haina, el vrea papa, ba nu, lapte, prune, ba nu prune – totusi un pic de laptic de la tine. Te-ai mai duce si la baie, dar taticul se grabeste, doar tre’ sa plece, chestii pe masa pentru mic-dejun, vezi doar cafeaua aia, dar nuuu ajungi la buton.
Te linistesti inspre pranz, ca ai mai ramas vreo 2 minute in usa dupa ce-a plecat, gandindu-te la business woman wanna be de altcandva. Mda. Pleci sa schimbi pampi-ul si iti mai revii…

Zen-ul.
Dumnezeu ne-ajute, uneori ma vad super woman la caaate fac intr-o zi: de la dus gunoi cu copilul in brate, la aspirat si facut ceva la cuptor…pana la cele 2-3 plimbari recomandate pe zi.

Versiunea 1: simti ca ziua trece lin si cand vine baby-ul mare acasa, ii povestesti toate minunile pe care le-a facut baby-ul mic si cum ati reusit sa treceti voi peste o mini criza, ca te-ai prins tu rapid ca era de la creierul superior al copilului treaba, si a functionat exemplu’ lui Siegel, vorba aia.
Ai fost facuta sa fii mama, gata, ai zis-o, de la empatie pana la iubire de care ti-e pliiiiiina inima. Zile in paaaarc senine, in care mai ca va intelegeti din priviri, in care te regasesti pe tine sau pe al tau din povestile parintilor.

Versiunea 2: Doamne, Dumnezeule, dar numai al tau copil se aude in parc, numai tu te auzi dintre toate mamicile. Zau, nimanui nu ii e frica de faptul ca poate sa cada si copilul ei? Uite, vai, acolo, stai, dragul meu, te rog fii atent, hai aici, staaai acolo, te rooog, ajung acuuuum. Numai el vrea la nisip, numai el urla si cand vrei sa il stergi de pietre si nisip DOAR pe la glezne.
Mdaaa. Relax, nu iesiti, vecini, plange ca am plecat din parc…

Sooomn.
Versiunea 1: O, il ador. Puuur si simplu. Imi adoarme cantandu-i si multumindu-i pentru tot ce e in viata noastra. Nu stiu ce am facut inainte de el. Nu stiu cum am putut numi viata si sens.
Versiunea 2: Sa ma misc? No way, nu mai doarme deloc, ar fi super marait. Hai, mai, pui…2 minute in pat macar, cat sa merg si eu pana la baie. Sau sa apas play-ul la cafea…hello…ati uitat ca de la povestea anterioara, eu nu am ajuns langa cafea?

Pana ajunge el acasa:
Versiunea 1: mananca, avem vreme sa povestim, sa il dragalesc, sa dansam, cantam, e dragastos, ma ajuta la strans haine, se joaca singur cateva minute bune, de nu imi vine sa cred cand a crescut asa…se ascunde dupa perdea si la fiecare cucu-bau imi uuuumple sufletu’ asta de tot ce as fi putut cere vreodata. Ma apuca uneori melancolia cand ma gandesc ca nici cand vine vorba de un copil, nu stim aprecia in fiecare ffff secunda ca ne sunt lumina si viata si vis.
Momentul ala cand al tau ajunge acasa si parca nu l-ai lasa nici sa fuga in bratele lui tac-su de cata dragoste mai ai tu de oferit si nu ti-ai terminat-o nici pe jumate de dimineata.
Versiunea 2: momentul ala cand ai vrea sa iti bata orice ruda, orice prieten, hai, soroooo!, in usa, sa il ia 2 minute, sa iti poti aduna puterile, sa strangi mancarea de pe jos, sa poti pregati suuuper rapid legumele pentru pranz, sa nu uiti sa dezgheti carne maaaacar azi la timp, sa poti manca o felie de whatever – da, cu gel de dus pe ea in loc de almette, va rog. Momentul ala cand stii, clar, ii super clar: esti cea mai naspa mama de pe planeta. Si iti dai seama ca is atatia care ar da orice sa fie in locul tau si uite…poftim cultura, tu ce faci…astepti sa vina al tau, sa stea macar 5 minute cu el, dar acuuuum daca s-ar putea, ce sa se mai descalte sau sa mearga sa se spele pe maini. Nu. Acum, sa fie aici, cu tine. Tu nuuuu, a fost o zi suuuper naspa. Si incepi cu faptul ca a plans cand l-ai luat din parc, ca nu ai fost suficient de empatica, si ca da, asa cum ti-a tot zis, da, maine iesi la suc cu fetele si punct.

Si vine seara. Si il adormi. Si il privesti. Si recitesti versiunea 1 si esti extrem de recunoscatoare pentru tot ce meriti si pentru tot ce nu meriti. Pentru tot.
Si recitesti versiunea 2. Si pare atat de haios totul, incat, really, nu e cazul sa te sperii.

Si ii privesti pe amandoi dormind. Si razi. Doamne, astea sa fie cele mai mari probleme.
Esti mama. Esti sotie. Esti om…|nu cu toti (sic)|. Esti aici. Si ei la fel. Si suntem mici in lumea asta mare, dar minuni.
Ce bine ca esti…

Photo: astilean.ro

(si eu am intors-o doar)