“Imi spui mereu sa iau viata ca pe o provocare. Sa nu ma cramponez in temeri.

Sa fug, chiar daca tu strangi din ochi si zici acel “hi” care m-ar tine in loc daca nu m-ai fi invatat sa privesc inainte.

Sa rad, chiar daca sunt racit si am nevoie de brate mai mult decat de vitamina C.

Sa mananc, chiar daca imi vine cheful de joaca si rastorn, asa, vreo 5 spaghete pe jos si vreo alte cateva nenumarate prin bucatarie.

Sa plang, ca sa imi constientizez supararea sau furia sau orice alte emotii ma incearca.

Nu-ti fie teama, mama, nici tie…sa fugi de tot ce iti pune un nod in gat, sa razi indiferent de ganduri, sa mananci indiferent de cate griji ai, sa plangi mai des, mai mult…daca te doare sufletul.

Nu-ti fie teama, mama, eu sunt aici. Ti-arat eu cum sa mergi in picioare.”