Stii sentimentul acela cand ai langa tine oamenii care trebuie? Bineinteles, pe langa cei pe care nu i-ai mai vazut si de care iti e dor? Oamenii aceia, da, aceia, cu care glumesti, oamenii aia in care crezi si le iubesti proiectele, oamenii langa care construiesti, oamenii care cred in tine.

Poate nu sunt multi. Dar sunt exact ce trebuie.

Exact ce trebuie ca sa te vindeci, sa crezi in tine, sa crezi in ei, sa poti sa fii un pic mai bun sau mai bland cu tine si cu cei din jur. Oamenii care te fac sa zici da, facem si asta! Oamenii care, sunt, pur si simplu acolo. Acum. Si langa care, chiar daca unii dintre voi iubiti inca iarna si altii primavara, vedeti acelasi soare si va incalzeste fix, dar fix aceeasi raza de soare.

Ascult acum o muzica blanda in casti, un pic de soare face umbra unei flori la moda, se rade in camera cealalta, am avut o dimineata din-aia uuuh – lunga cat o zi de post :). Si mi s-a facut dor de a sta. Asa. Si a scrie. De a sta aici, acum si a scrie.

Nu avem mereu in viata tot ce ne dorim, dar ce am invatat, cu gratie, e ca se asaza toate atunci cand…atunci cand…(si cititi “Fetita care voia sa salveze cartile” ca sa stiti exact cand…).

Am ascultat asta, minutul 16: https://www.youtube.com/watch?v=qG-XQkYT2ZM

Cartea o gasiti la Librarium pe Eroilor, in Cluj, si cu siguranta si in multe alte librarii si case.

Floarea am primit-o cadou.

Si starea de spirit mi-am indus-o asezandu-ma pe scaun, punand muzica in casti si ascultand ce vreau deja sa scriu 🙂 P.S. Probabil a ajutat si oboseala.