Vesti sa fie! Bune sau rele…

A aparut o stire (falsa, ce e drept). Un site international  publica faptul ca din noiembrie, Facebook-ul ar fi putut fi ca aparitiile din reviste: platit. Prietenul nostru, Mark, si-ar fi dat seama ca 3 $ pe luna e o suma modica atat pentru o afacere cu 100.000 de fani, cat si pentru fetita de 10 ani care are acces (prea usor) la internetul platit de catre parinti.

No-More-Facebook-on-March-15th

Si astfel…ma gandeam ce schimbari ar fi adus acesta noutate, daca s-ar fi pus in aplicare:

– platesti sa apari pe facebook,

– platesti daca vrei sa dai un like,

– platesti sa iti dai check-in in club,

– platesti cat un bacsis cand iti dai tag la restaurantul preferat,

– platesti sa dai share unui articol,

– platesti pentru o idee virala.

Vei avea la inceput cam aceiasi prieteni, ca nu da bine sa disparem prea usor din peisaj. Ar crede lumea ca suntem zgarciti.

Vei avea apoi mai putini prieteni in lista…toti vor realiza “brusc” ca pierd prea mult timp navigand prin viata fostelor sau fostilor.

Vei mai ramane tu si cei care mai castiga ceva bani din facebook-ul lor.

La News Feed vei vedea muuulte noutati ale companiilor si ale ziarelor. Castigul lor, pana isi vor da like -uri doar intre ei.

Cam toti prietenii tai se vor muta pe google +, instagram, pinterest, twitter. Sau pe tot ce va mai fi gratuit.

Poate ne vom relua chiar si conturile de hi5.

Si apoi…si apoi…sa nu iti fie ciuda pe mandrele care au cont impreuna cu iubitii lor soti, de nu mai stiai bine cand iti scriai cu prietena si cand cu barbatul ei? Ele, la final de luna, ar plati 1,5 $. Ar avea discount de favorite si conturile de facebook tot active.

Si nu ca ar fi vorba de bani, pana la urma si factura la internet o achiti, dar o dam in narcisism. Sa trebuiasca sa platesti ca iti pui viata, voit, pe tapet? Asta da scenariu de vedeta!

Ma gandesc si eu, serios, tare serios. Imi fac curaj si in timp ce curat unul dintre cartofii pentru piureu, il intreb:

“Iubitule, ce zici, din noiembrie, impartim un cont…fie el si de facebook?”

P.S.:

Noroc ca nu mancam atat de mult piureu. Si ca Mark a dezmintit stirea. Si ca iubitul nu era on-line, sa imi poata raspunde cu un Like sau sa imi dea Share ideii.

 

foto: antropologiayeconomia.blogspot.com